Cauzele apariţiei mononucleozei infecţioase
Mononucleoza este o boală virală contagioasă. Factorul declanşator este aşa-numitul virus Epstein-Barr (numit şi EBV–Epstein-Barr Virus sau virus herpetic de tip 4).
Această infecţie este foarte răspândită. În cadrul cercetărilor epidemiologice contemporane, s-a stabilit că, până la vârsta de 5 ani, cu EBV se infectează peste 50% din toţi copiii din lume, iar până la maturitate – peste 90% din toţi oamenii de pe glob.
Virusul Epstein-Barr se conţine în particulele de salivă ale oamenilor deja infectaţi şi de aceea poate să se transmită de la o persoană la alta prin utilizarea aceloraşi lucruri de igienă personală, prin sărut, tuse, strănut şi în alte circumstanţe în care saliva eliminată de persoana contaminată nimereşte în gura sau în nasul persoanei sănătoase.
Cu toate acestea, la majoritatea oamenilor infectaţi cu virusul Epstein-Barr acesta nu provoacă niciun fel de probleme de sănătate. Doar la unele persoane, după contaminarea cu EBV, apar simptomele specifice maladiei numite mononucleoză infecţioasă.
Contagiozitatea
Omul poate infecta alte persoane la aproximativ 4-5 săptămâni din momentul în care s-a infectat el însuşi. Perioada contagioasă poate fi timp de câteva luni de zile sau chiar toată viaţa.
Este dovedit faptul că, la oamenii care au suferit de mononucleoză infecţioasă, virusul Epstein-Barr rămâne ascuns în celulele organismului pentru tot restul vieţii, dar, periodic, începe să se înmulţească. Astfel, virusul nimereşte din nou în salivă şi îl face din nou contagios pe purtătorul său.
Din acest motiv, oamenii sănătoşi se contaminează cu EBV atăt de la pacienți ce manifestă boală, căt și de la alte persoane, aparent sănătoase, care s-au infectat cu acest virus în trecut şi care s-a reactivat din nou, dar asimptomatici.
Perioada de incubaţie în caz de mononucleoză
Primele simptome ale monoucleozei infecţioase se manifestă la aproximativ 1-2 luni (4-8 săptămâni) de la infectarea cu EBV.
Deci, în cazul în care o persoană face mononucleoză, sursa sa de contaminare pot fi numai persoanele cu care a contactat aceasta 1-2 luni în urmă.
Ce putem face în cazul contactului cu o persoană bolnavă de mononucleoză infecţioasă?
În momentul de faţă, nu există niciun fel de tratament profilactic care ar putea neutraliza înmulţirea virusului Epstein-Barr, de aceea, dacă aţi intrat în contact cu o persoană care avea simptome de mononucleoză, trebuie doar să vă urmăriţi cu atenţie starea sănătăţii în următoarele 2-3 luni de zile.
Dacă, în această perioadă de timp, nu acuzaţi niciun simptom al maladiei date, înseamnă că ori nu v-aţi infectat deloc, ori infecţia nu v-a provocat niciun simptom şi a trecut fără urmări.
Dacă, în acelaşi răstimp, simţiţi că sunteţi bolnav (aveţi slăbiciune, dureri în gât, febră, frisoane, erupţii pe piele, vi se măresc ganglionii limfatici), mergeţi cât mai curând la medicul dvs. de familie, medicul infecţionist, terapeut sau la pediatru.
Dacă omul a suferit deja de mononucleoză infecţioasă sau a fost infectat cu virusul Epstein-Barr (atunci cănd în sângele său au fost depistaţi anticorpii împotriva EBV), el nu poate să se contamineze din nou cu această infecţie şi nu poate să facă din nou mononucleoză infecţioasă.
Impactul virusului Epstein-Barr asupra sarcinii
Observaţiile pe femeile gravide care s-au îmbolnăvit de mononucleoză infecţioasă şi la care s-au depistat anticorpi împotriva virusului Epstein-Barr în sânge, au arătat că microbul respectiv, după toate aparenţele, nu sporeşte riscul unor malformaţii sau anomalii la copil şi nu sporeşte riscul de întrerupere a gravidităţii sau de naştere prematură. Cu alte cuvinte, virusul Epstein-Barr este considerat drept inofensiv atât pentru făt, cât şi pentru femeile însărcinate.
Investigații de laborator necesare pentru depistarea virusului Epstein-Barr şi confirmarea diagnosticului de mononucleoză infecțioasă
Majoritatea persoanelor imunocompetente infectați cu EBV sunt asimptomatici, dar cca. 30-50% dintre ei fac mononucleoză infecțioasă, caracterizată prin febră, slăbiciune, faringită, limfadenopatie și hepatosplenomegalie. Aceste semne pot fi observate și în alte boli infecțioase (HIV, toxoplasmoză), combinația de simptome asemănătoare fiind numită „sindrom asemănător mononucleozei”. Deaceea rolul primordial în diagnosticarea mononucleozei infecțioase și diferențierea ei de alte boli cu „sindrom asemănător mononucleozei” aparține investigațiilor de laborator.
De regulă, este necesar un set de cercetări ce include hemoleucograma, analiza biochimică a săngelui, teste serologice (identificarea anticorpilor virusului Epstein-Barr) și PCR (identificarea ADN-ului virusului Epstein-Barr). Materialul biologic utilizat este săngele venos.
Este important ca pacientul să respecte unele reguli înainte de colectarea biomaterialului:
- să excludă alcoolului cu 24 ore înainte de cercetare;
- să nu mănânce timp de 8 ore înainte de cercetare; se poate consuma apă plată;
- copiii de vârstă până la 1 an nu mănâncă timp de 30-40 min înainte de cercetare;
- copiii cu vârsta cuprinsă între 1 și 5 ani nu mănâncă timp de 2-3 ore înainte de cercetare;
- anularea medicamentelor (în consult cu medical curant) cu 24 ore înainte de cercetare;
- să nu fumeze timp de 30 min înainte de cercetare.
Pentru a înțelege unele principii în diagnosticul de laborator al mononucleozei infecțioase, vom descrie cîteva trăsături ale ciclului vieții virusului EBV. Ca toate virusurile herpetice, EBV se caracterizează printr-un ciclu litic și o fază latentă. În timpul ciclului litic (timpul de înmulţire activă a virusului) are loc sinteza proteinelor reglatoare, inclusiv a așa-numitului antigen precoce-difuz (EA). Antigenul precoce EA este necesar pentru sinteza ADN-lui viral, a proteinei capsidei virale (antigenul capsidei virale , VCA), situate pe suprafața virusului, și a altor proteine structurale. Ciclul litic este finisat cu distrugerea limfocitelor infectate și eliberarea particulelor virale formate.
Unele virusuri EBV, cu toate acestea, nu formează ciclu litic complet, stabilind în limfocite infecție cronică, persistentă, latentă. În timpul fazei latente are loc sintetiza antigenului nuclear (EBNA), situat în interiorul virusului.
Ca răspuns la sinteza acestor antigene în limfocitele infectate, celulele sistemului imunitar le identifică drept “corpi străini” şi încep să sintetizeze anticorpi specifici față de ei. Acești anticorpi se pot identificarea în sângele omului, astfel, interpretarea rezultatelor permite diferențierea între infecția EBV acută, cronică sau suportată.
Există două tipuri de anticopri: IgG şi IgM. Cercetarea lor se efectuiază cu ajutorul testelor serologice.
Epstein Barr Virus antigen precoce difuz (EBV-EA), IgG. Imunoglobulinele IgG către EA pot fi detectate în primele 3-4 săptămâni după infecție și, de regulă, nu sunt detectate după 3-4 luni. EA IgG este, prin urmare, considerat un marker al infecției acute. Trebuie remarcat faptul că EA IgG pot fi uneori prezenți în infecție cronică EBV.
Epstein Barr Virus antigenul capsidei virale (EBV-CA), IgM. Imunoglobulinele IgM împotriva antigenului capsidei încep să fie detectate odată cu apariția simptomelor bolii și, de regulă, dispar după câteva săptămâni. De aceea, detectarea VCA-IgM indică o infecție acută. Trebuie notat faptul că la unii pacienți, VCA-IgM poate persista timp de câteva luni. În alte cazuri de infecție primară VCA-IgM nu este identificat deloc.
Epstein Barr Virus antigenul capsidei virale (EBV-CA), IgG. Sunt anticorpi care încep să se formeze la câteva săptămâni după infectarea cu virusul Epstein-Barr, dar, spre deosebire de anticorpii de tip IgM, nu dispar, ci dimpotrivă, se acumulează în sânge şi rămân într-o concentraţie diferită, pe durata întregii vieţi, protejându-l pe om de răspândirea virusului Epstein-Barr.
Epstein Barr virusul antigenului nuclear (EBNA), IgG. Imunoglobulinele IgG împotriva antigenului nuclear, de regulă, nu sunt detectate în primele 3-4 săptămâni de boală și, prin urmare, sunt considerate markeri ai infecției cronice sau suportate. Prezenţa anticorpilor de tip IgG împotriva VCA sau EBNA în sângele omului arată că acesta a contactat cu infecţia în trecut şi că are imunitate la aceasta, dar NU şi că ar avea o infecţie cronică. Creşterea nivelului de anticorpi IgG împotriva EA poate indica asupra dezvoltării unei infecţii cronice declanşate de virusul Epstein-Barr.În unele cazuri, interpretarea rezultatelor testelor serologice poate fi dificilă:-la pacienții imunocompromiși;-la pacienții care au primit transfuzii de componente sanguine sau imunoglobuline;-uneori testele la anticorpi de tip IgM împotriva VCA pot fi pozitive la persoanele care nu sunt infectate cu virusul Epstein-Barr, dar care sunt infectate cu alte infecţii (toxoplasmoza, rubeola sau citomegalovirusul);-testele la anticorpi pot fi fals negative la copiii până la 2 ani și în primele săptămâni după infectarea cu virusul Epstein-Barr. Pentru a obține informații de diagnostic mai precise, în plus la testele serologice, se efectuează analiza PCR al ADN-ului virusului Epstein-Barr. Reacția de polimerizare în lanț (PCR) este o metodă de diagnostic molecular în care materialul genetic (în acest caz, ADN) al agentului infecțios este determinat în material biologic (de exemplu sânge). Prezența ADN-ului virusului Epstein-Barr în sânge este considerată a fi un semn al infecției primare sau reactivării infecții latente.
Hemoleucograma este necesară în primul rând pentru a exclude alte cauze ale bolii. Leucocitoza, limfocitoza și prezența celulelor mononucleare atipice se poate observa și în alte boli infecțioase și, prin urmare, nu reprezintă semne specifice pentru mononucleoză. Pe de altă parte, absența leucocitozei ne facilitează diagnostic de mononucleoză infecțioasă. De asemenea, anemia și trombocitopenia nu sunt tipice acestei boli.
Analiza biochimică a sângelui
La peste 80% din oamenii care se îmbolnăvesc de mononucleoză infecţioasă după contaminarea cu virusul Epstein-Barr, analiza biochimică a sângelui depistează creşterea fosfatazei alcaline, a aminotransferazei aspartat (AST), a bilirubinei şi a gama-glutamiltransferazei (GGT).
De regulă, metodele de diagnostic de laborator expuse sunt suficiente pentru diagnosticarea mononucleozei infecțioase. În unele cazuri, însă, pot fi necesare teste suplimentare de laborator. Pentru un diagnostic corect rezultatele investigațiilor sunt interpretate luând în considerare toate datele relevante ale studiilor clinice, instrumentale și de laborator.
Centrul Medicină de Laborator EUROLAB dispune de toată gama de servicii necesare pentru consultație, diagnostic, tratament și monitorizare a pacienților cu infecție EBV.
Bibliografia
- Center of Disease Control and Prevention (CDC). Epstein-Barr Virus and Infectious Mononucleosis
- Chiotan, Mircea. Boli infecţioase. Editura NATIONAL, 2011. ISBN: 973-659-215-7.
- De Paschale M, Clerici P. Serological diagnosis of Epstein-Barr virus infection: Problems and solutions. World J Virol. 2012 Feb 12;1(1):31-43.
- McPhee S.J., Papadakis M. CURRENT Medical Diagnosis and Treatment / S. J. McPhee, M. Papadakis; 49 ed. – McGraw-Hill Medical, 2009.