mun.Chişinău, str. Alba Iulia, 21   harta

  • Ru
  • Ro

(+373) 22 944 944 (+373) 69 944 944
  Blvd. Traian 7/1, Chisinau

Metoda PCR oferă posibilitatea de a determina calitativ şi cantitativ ARN-ul viral în materialul biologic studiat, precum şi precizarea genotipului lui. În caz de infectare a pacientului cu subtipul 1b virusului hepatitei virale С boala se dezvoltă în circa 90% din cazuri, în caz de subtipuri 2a şi 3a – în 33-50%. La pacienţii cu subtipul 1b boala evoluează în formă mai gravă şi des se complică cu ciroza hepatică şi carcinomul hepatocelular. Indicaţiile către tratamentul hepatitei virale cronice C cu interferonii pegilaţi includ:

  • Nivelul sporit al transaminazelor în ser;
  • Prezenţa ARN-ului viral în ser;
  • Genotipa 1b VHC;
  • Nivelul înalt al viremiei în sânge (> 8,0 x 105 copii/ml);
  • Modificările histologice în ficat (fibroza etc.).

Grupa europeană de studiere a ficatului recomandă pentru determinarea eficacităţii tratamentului hepatitei cronice C cu interferonii pegilaţi de a implementa următoarele criterii:

Biochimice

Remisiunea primară – 2 valori normale consecutive ale ALT, care au fost obţinute în timpul tratamentului cu diferenţa de cel puţin 2 săptămâni
Întreruperea remisiunii – creşterea repetată a ALT în timpul tratamentului;
Remisiunea stabilă – normalizarea ALT timp de 6 luni după finalizarea curei de tratament;
Remisiunea îndelungată – normalizarea ALT timp de 24 luni după finalizarea tratamentului;
Absenţa remisiunii – orice altă dinamică a ALT la sfârşitul curei de tratament;
Recidiva – creşterea repetată a ALT în timpul tratamentului sau în primele 6 luni după finalizarea tratamentului;

Virusologice

Determinarea ARN hepatitei virale C trebuie să fie efectuată înainte şi la sfârşitul tratamentului, iar în continuare peste 6 şi 24 luni după finalizarea tratamentului. Rezultatele se apreciază similar cu cele biochimice. În caz de evaluare cantitativă a ARN hepatitei virale C eficacitatea tratamentului se apreciază conform gradului de reducere a viremiei;

Histologice (nu întotdeauna sunt obligatorii)

Se utilizează indicele activităţii histoligice în puncte;

Actualmente criteriul unanim acceptat al răspunsului pozitiv la tratamentul antiviral serveşte drept eliminarea virusului hepatitei C – imposibilitatea determinării viremiei peste 24 săptămâni după finalizarea tratamentului antiviral.