Hipertireoza este o stare patologică, care se manifestă printr-o creştere persistentă a hormonilor glandei tiroide. Uneori se utilizează termenul de „tireotoxicoză” (totalitatea semnelor clinice, care se dezvoltă în cadrul hipertireozei). Actualmente tireotoxicoză se clasifică în 3 forme distincte: guşa toxică difuză (boala Graves), guşa toxică nodulară și adenomul autonom al glandei tiroide.

Tabloul clinic al hipertireozei include:

• slăbire,
• palpitaţii,
• simţul de hipertermie,
• tremurul intern,
• toleranţă redusă la insolaţie şi aerul închis,
• hipertranspiraţii,
• nervozitate sporită,
• hiperexcitații psihomotorii,
• tremurul mâinilor.

Diagnosticul de laborator al hipertireozei
În caz de guşa toxică difuză fără tratament antireoid în antecedente în sânge este sporit nivelul Т₄, Т₄ libere, TG, este scăzută concentraţia TTH. La aceşti pacienţi testul cu TRH este negativ, ceea ce indică o inhibiţie bruscă a funcţiei tireotrope şi lipsa rezervelor TTH la aceşti bolnavi. Majorarea concentraţiei Т₄ în sânge, în 80% din cazuri indică prezenţa unei tireotoxicozei clinic manifestate. În 15% din cazuri de tireotoxicoză clinic manifestă se determină nivelul crescut al Т₃ (Т₃-toxicoză). Astfel, determinarea Т₄ şi Т₃ permite diagnosticarea tireotoxicozei clinic manifeste în 95% cazuri. În restul cazurilor, tireotoxicoza este diagnosticată prin determinarea concentraţiilor Т₄ libere şi Т₃ libere. Efectiv, determinarea formelor libere ale hormonilor tiroidieni reprezintă calea cea mai sensibilă de diagnostic al tireotoxicozei. Determinarea lor simultană permite diagnosticarea a 100% din cazuri a tireotoxicozei clinic manifeste, precum şi de a determina formele subclinice ale maladiei.

Algoritmul diagnosticării hipertireozei şi aprecierea rezultatelor testelor

Criteriile eficacităţii tratamentului guşei difuze toxice
Majoritatea pacienţilor administrează tratamentul cu preparate antitireoide. În caz de selectare corectă a dozelor de medicamente, concentraţia Т₄ libere trebuie să fie menţinută la plafonul valorilor normale. Blocada excesivă a sintetizării hormonilor tireoide (nivelul Т₄ sub valorile normale) poate condiţiona un puseu de secreţie excesivă a TTH. Creşterea nivelului TTH peste 6,0 mUI/l indică supradozare şi condiţionează majorarea guşei. La pacienţii trataţi cu preparate antiitireoide este necesar de determinat concentraţiile Т₄ libere şi TTH la fiecare 4-6 săptămâni până la realizarea stării eutireoide şi trecerii la dozele de susţinere. Menţinerea stării eutireoide şi remisiunii clinice timp de 4-6 luni serveşte drept indicaţii pentru suspendarea tratamentului antitireoid. De obicei, administrarea zilnică a preparatelor antitireoide timp de 12-18 luni asigură vindecarea a 50% din pacienţi. Referitor la restul pacienţilor, se recomandă tratamentul cu iod radioactiv sau tireoidectomie parţială. Criterii de laborator pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale includ normalizarea nivelului Т₃ şi Т₄ libere. Cel mai frecvent, în tratamentul guşei difuze toxice se utilizează iodul radioactiv I¹³¹, care condiţionează distrucţia glandei tiroide (timp de 2-3 luni). Majorarea concentraţiei Т₄ (Т₄, Т₃) în sânge peste 1-2 săptămâni după începutul tratamentului cu I¹³¹, precum şi agravarea simptomatologiei sub formă de criza tireotoxică, este cauzată de eliberarea hormonilor tireoide din tireocite distruse. Normalizarea Т₄ liber peste 2-3 săptămâni de terapie serveşte drept indicator al eficacităţii tratamentului administrat. Majorarea TTH după efectuarea tratamentului cu I¹³¹ de 2 şi mai multe ori (independent de tabloul clinic), reprezintă drept indicaţie pentru iniţierea tratamentului de substituţie cu L-T₄ cu profilaxia dezvoltării unei din complicaţii iatrogene frecvente – hipotireozei, care este diagnosticată în 1-10% din cazuri.