Guta este o maladie sistemică cu formarea tofusurilor gutoase în locul depozitării cristalelor de monourat de sodiu la persoanele cu hiperuricemie, cauzată de factorii de mediu şi/sau genetici. Hiperuricemia este depistată la 4-12% din populaţie, diagnosticul de gută este determinat la 0,1-1% din populaţie. Riscul gutei creşte simultan cu majorarea concentraţiei uraţilor. Incidenţa cea mai înaltă a îmbolnăvirii cu gută se înregistrează la bărbaţii în vârstă de 40-50 de ani şi la vârstă de peste 60 de ani – la femei.
Diagnosticul pozitiv
Diagnosticul pozitiv al gutei este de obicei uşor datorită manifestărilor clinice patognomonice ale artritei gutoase. Însă, în unele cazuri, este nevoie de efectuat un diagnostic diferenţial. În prezent, cel mai frecvent sunt aplicate criteriile de clasificare după S. Wallace, enumerate în continuare. Este unanim recunoscut că formarea cristalelor de monourat de sodiu constituie mecanismul patogenetic principal al maladiei, fiind patognomonic pentru gută şi asigură veridicitatea absolută a diagnosticului pozitiv.
Criterii de diagnostic pozitiv (S.Wallace cu coautori, 1972).
A. Prezenţa cristalelor de uraţi în lichidul sinovial.
B. Prezenţa tofusurilor cu cristale de uraţi, confirmate printr-o microscopie polarizantă sau chimic.
C. Prezenţa a cel puţin 6 din 12 criterii enumerate:
- Mai mult de un atac de artrita acută în antecedente;
- Inflamaţia articulară este maximă în primele zile ale maladiei;
- Monoartrită;
- Hiperemia tegumentelor asupra articulaţiei afectate;
- Edemaţierea şi durerea în prima articulaţie metatarso-falangiană;
- Afectarea unilaterală a primei articulaţiei metatarso-falangiene;
- Afectarea unilaterală a articulaţiilor piciorului propriu-zis;
- Suspectare la tofusuri;
- Hiperuricemie;
- Edemul asimetric al articulaţiilor;
- Chisturi subcorticale cu eroziuni (radiografia);
- Rezultate negative la însămânţarea lichidului sinovial.
NB! Şase sau mai multe criterii se determină la 88% din bolnavii cu gută, la mai puţin de 3% din pacienţi, bolnavi cu artrita septică, şi la 11% pacienţi cu artropatie pirofosfatică
VALOAREA CLINICĂ A INVESTIGAŢIILOR DE LABORATOR
Investigaţiile de laborator
Pentru gută este caracteristică creşterea nivelului de acid uric în ser şi în urină. Însă, este important de subliniat că majorarea nivelului de acid uric nu este un criteriu independent de diagnostic pozitiv. Hiperuricemia se asociază la un număr mare de stări patologice şi poate evolua asimptomatic la majoritatea pacienţilor, fără a cauza gută. De asemenea, evaluarea nivelului de acid uric în ser a demonstrat, că concentraţia ei se reduce în cadrul exacerbării de artrită, ceea ce este legată cu sporirea eliminării în rinichi. Astfel, determinarea acidului uric în ser în timpul exacerbării nu este informativă.Destul de frecvent starea de hiperuricemie şi gută se consideră echivalente. Această abordare ar trebuie să condiţioneze hiperdiagnosticarea gutei, dar, în realitate, diagnosticul de gută este întârziat în mediu cu 6-8 ani de la debutul bolii. Determinarea concentraţiei acidului uric în urină trebuie să fie efectuată la pacienţi cu debutul maladiei în vârstă de sub 25 de ani şi cu antecedente familiale de gută. Determinarea creatininei, glicemiei, marcherilor hepatopatiilor trebuie să fie efectuată înainte de iniţierea terapiei antihiperuricemice.
Investigaţie imunologică
Pentru excluderea artritelor seropozitive se efectuează determinarea factorului reumatoid şi anticorpilor antinucleari.