Enteropatia glutenică (EG, celiakia adulţilor, boala glutenică, steatoreea idiopatică) – este o boală, cauzată de deficitul enzimelor specifice din grupa peptidazelor în peretele intestinal, care afectează scindarea peptidului cerealelor – glutenului (gluteinei). Actualmente sunt recunoscute 2 mecanisme principale de patogeneză a bolii: genetic şi autoimun. Deficitul genetic ale peptidazelor condiţionează o hidroliză incompletă a glutenului. Reacţia imunopatologică la gluteină, în special la gliadină, reprezintă baza procesului patologic în peretele intestinal. Făina din grâu conţine de la 7 până la 15% de proteine, 90% din care este formată din gluteină. Gluteina conţine 4 componente majore: albumina, globulina, prolamian şi gliadina. Gliadina are 4 familii de proteine: α, β, γ şi ω-gliadine. α-gliadina este cea mai toxică, fiindcă are o afinitate înaltă către peptidaza mucoasei intestinale, numită transglutaminază, precum şi către reticulina laminei proprii ale intestinului – fapt care porneşte producţia anticorpilor către reticulina/ endomiziu la pacienţi. Enteropatia glutenică se poate dezvolta la orice vârstă. La adulţi ea se manifestă printr-o anemie cronică sau recidivantă fierodeficitară, la copii – prin retardul creşterii şi dezvoltării. În diagnosticarea acestei maladii se utilizează determinarea nivelului de anticorpi către α-gliadină, transglutaminază tisulară, anticorpii către componentele superficiale ale miocitelor netezi (anticorpii către endomiziu).
Interpretarea rezultatelor determinării anticorpilor
Anticorpii către α-gliadină
Determinarea anticorpilor IgG este mai sensibilă, dar şi mai puţin specifică în comparaţie cu IgA în diagnosticarea enteropatiei. În perioada acutizării, IgA şi IgG cresc de 8-10 ori şi mai mult (IgA la 70-90% din bolnavi, IgG – la 50-70% din bolnavi). Sensibilitatea determinării IgА este 87-100%, iar specificitatea – 62-94,5% (Parfionov A., 2002). În calitate de cutoff al anticoprilor IgА către gliadină se utilizează concentraţia peste 15 UI/ml; iar pentru IgG – peste 35 UI/ml. Tratamentul eficace se reflectă în reducerea nivelului acestor anticorpi până la valorile normale la majoritatea pacienţilor timp de 3-4 săptămâni, reducerea anticorpilor de clasa IhG este mai mică şi valorile lor rămân sporite la 50% din pacienţi. Astfel, o evaluare regulată a anticorpilor IgA şi IgG către gliadină are un rol important în diagnosticarea, aprecierea rezultatelor tratamentului şi controlul obiectiv asupra respectării dietei aglutenice.
Anticorpii către transglutaminază tisulară
În prezent este stabilit faptul că transglutaminază tisulară este antigenul principal, dacă nu unicul endomizial la pacienţii cu celiakie. Anticorpii se determină la peste 95% din pacienţi şi nivelul anticorpilor corelează cu prezenţa sau absenţa gluteinei în mâncare. Anticorpii de clasa IgA au sensibilitatea 95-100% şi specificitatea 90-97% faţă de prezenţa celiakiei.
Anticorpii către antigenii superficiali ai miocitelor netezi (anticorpii antiendomiziali) şi către reticulina
Sensibilitatea diagnostică a anticorpilor antiendomiziali (anticorpii către ţesutul conjunctiv) şi anticorpii către reticulina (proteina fibrelor reticulare, asemănător cu colagen) pentru IgA sensibilitatea este 80-100%, specificitatea – 100%. Titrul redus al acestor autoanticorpi poate fi determinat continuu la 10-20% din pacienţii cu celiakie, care respectă dieta aglutenică, chiar și cu prezenţa unui tablou histologic normal. Anticorpii către reticulină sunt mai specifici în caz de celiakie la copii, decât anticorpii către gliadină, dar au o sensibilitate mai redusă – sub 4-5% (McNelly P., 1999).