mun.Chişinău, str. Alba Iulia, 21   harta

  • Ru
  • Ro

(+373) 22 944 944 (+373) 69 944 944
  Blvd. Traian 7/1, Chisinau

În caz de pancreatită acută, activitatea α-amilazei în ser şi urină creşte de 10-30 de ori. Hiperamilazemia se instalează deja în primele ore după debutul maladiei (4-6 ore) şi realizează valorile maxime în primele 12-24 de ore, cu o reducere consecutivă semnificativă şi normalizare peste 2-6 zile. Nu există nici o corelaţie cu gravitatea pancreatitei. Astfel, valorile înalte ale amilazei pot fi depistate la pacienţii cu formă uşoară a pancreatitei, şi invers, valorile reduse pot fi înregistrate în caz de o pancreatita acută gravă. Dacă la un pacient cu sindromul algic abdominal se determină majorarea activităţii amilazei de 5 ori, atunci la acest bolnav poate fi suspectată pancreatita acută. În caz de pancreaonecroză, hiperamilazemia nu se determină. Sensibilitatea diagnostică a determinării α-amilazei în serul sanguin, în caz de pancreatită acută, constituie 95%, iar specificitatea diagnostică – 88% (WallachJ.M.D. etal., 1996). Activitatea α- amilazei în urină începe să se ridice peste 6-10 ore după debutul pancreatitei şi se normalizează peste 3 zile.

De reţinut!
Luând în considerare că această enzimă se mai produce în glandele salivare, intestinul gros, muşchii scheletici, rinichi, plămâni, ovare, trompele uterine şi prostata, activitatea α-amilazei poate fi ridicată într-un număr de maladii, care au manifestările clinice asemănătoare cu pancreatita acută: apendicita acută, peritonita, perforaţia ulcerului gastric sau duodenal, ocluzia intestinală colecistita, tromboza vaselor mezenteriale, feocromocitom, acidoza diabetică, intervenţiile cardiochirurgicale. Majorarea activităţii acestei enzime în cadrul acestor maladii au un caracter preponderent reactiv. Secundar prezenţei unei cantităţi importante ale α-amilazei în celulele acinare ale pancreasului, orice dereglare a integrităţii lor sau dereglarea efluxului de suc pancreatic duce la o creştere evidentă a activităţii α-amilazei în serul sanguin. De obicei, nivelul α-amilazei în aceste maladii este de 3-5 ori mai mare ca normă.

Determinarea activității lipazei în sânge este criteriul cel mai informativ în diagnosticarea pancreatitei acute. Unele surse de specialitate promovează ideea greşită că la pacienţi lipaza creşte mai târziu, iar valorile ei se păstrează sporite mai mult decât a α-amilazei. Însă, majorarea activităţii lipazei în ser se petrece simultan cu  cea a α-amilazei, iar nivelul lipazei rămâne deasupra plafonului normei o perioadă mai mare de timp. Uneori activitatea lipazei în ser creşte mai rapid ca α-amilazei. În caz de pancreatita acută, activitatea lipazei creşte pe parcurs a câteva ore, atingând valorile maxime peste 12-24 ore (creştere de până la 200 ori), şi se păstrează sporită timp de 10-12 zile. Prognosticul maladiei este defavorabil dacă activitatea lipazei este de 10 şi mai multe ori mărită şi nu se reduce până la mai puţin de 3 valori normale timp de câteva zile. Sensibilitatea diagnostică a lipazei în serul sanguin constituie 86%, iar specificitatea – 99%. Determinarea simultană a lipazei şi α-amilazei reprezintă baza diagnosticării pancreatitei acute.Spre deosebire de α-amilază, activitatea lipazei nu creşte în caz de sarcină extrauterină sau parotidită epidemică, cancer pulmonar sau apendicită acută. Activitatea lipazei are o sensibilitate înaltă în diagnosticarea pancreatitei alcoolice acute. În acelaşi timp, pentru pacienţi cu patologia căilor biliare, afecţiunile papilei duodenale majore şi ductelor pancreatice este caracteristic nivelul mai mare al amilazei. Astfel, uneori pentru precizarea etiologiei patologiei pancreatice se utilizează coeficientul lipazo-amilazic: raportul activităţii lipazei către cea a amilazei. Valorile acestui indice peste 2,0 oferă posibilitate de a stabili prezenţa unei pancreatite acute alcoolice. Numai la un pacient cu pancreatită acută postalcoolică pot fi determinate valorile coeficientului peste 5,0.

Fosfolipaza А2
O importanţă mare în diagnosticarea pancreatitelor are determinarea concentraţiei fosfolipazei А2 în sânge şi urină. Majorarea activităţii acestui indice în ser se percepe ca un marcher ideal de distrucţie pancreatică.

Elastaza 1
Elastaza 1 este secretată în sucul pancreatic sub formă de molecula-precursoare, proelastază, care este activată de tripsină. În serul sanguin, acest ferment nimereşte numai din pancreas, astfel asigurând o specificitate şi sensibilitate înaltă a acestui indice în evaluarea patologiei pancreasului. În sângele uman de asemenea se determină inhibitorii puternici ai elastazei: alfa-1-antitripsină şi alfa-2-macroglobulină. Inhibitorii reglează activitatea elastazei în funcţie de necesităţile fiziologice. În sângele persoanelor sănătoase, activitatea elastazei I este inapreciabilă. Această enzimă are un rol patogenetic extrem de important în dezvoltarea pancreatitei acute şi cronice.

Determinarea acestei enzime se efectueaza la pacienti cu simptomocomlexul respectiv. Activitatea elastazei 1in singe creste la pacienti cu pancreatita acuta si acutizarea celei cronice anterior altor enzime, inca in stadiul subclinic. Creşterea absolută nu depinde de forma pancreatitei şi o eventuală prezenţă a pancreonecrozei. Luând în considerare perioada de semieliminare a elastazei, aceasta este superioară celei a lipazei şi amilazei, iar perioada de hiperfermentemie se menţine mai mult timp. Testul diagnostic are o sensibilitate şi o specificitate înalte (98 şi 96% corespunzător).

În caz de pancreatită acută, sensibilitatea determinării diferitor enzime depinde de timpul trecut de la debutul maladiei. Astfel, în primele 48 de ore după iniţierea accesului de pancreatită acută, determinarea elastazei 1 are sensibilitatea cea mai înaltă (100%), sensibilitatea lipazei este puţin mai redusă (94%), iar izoamilazei pancreatice este cu mult redusă (69%). În următoarele 2 zile, sensibilitatea creşterii acestor enzime constituie 93%, 78%, 59% respectiv; iar la distanţă de la 96 până la 144 ore de la debutul accesului 87%, 65% şi 55% corespunzător; iar în perioada 144-240 ore, sensibilitatea determinării acestor enzime este 75%, 48% şi 35% respectiv.
Marcherii de bază a pancreonecrozei sunt: proteina C-reactivă, Elastaza leucocitelor, LDH, α2-macroglobulină, α1-antitripsină. Sensibilitatea lor în caz de pancreonecroză este 86%, 84%, 82%, 72% şi 69% respectiv. Cu ajutorul testelor de laborator este posibil de precizat etiologia pancreatitei, care pot fi cauzate de patologia căilor biliare (creşterea bilirubinei şi fosfatazei alcaline), infecţiile (bacteriile, parazitele, fungii), hipercalcemia, patologia autoimună.

În ultimii ani, rolul studiilor genetice este în creştere continuă, inclusiv în evaluarea diagnostică a pancreatitei cronice. În special sunt cercetate mutaţiile genului de tripsinogen cationic PRSS1. Această tendinţă este legată cu faptul că majoritatea cazurilor de pancreatită, anterior considerate idiopatice, sunt în realitate consecinţa unor mutaţii genetice.

Sensibilitatea şi specificitatea diagnostică a testelor de laborator în diagnosticarea pancreatitei acute

Testul de laborator

Sensibilitatea,%

Specificitatea, %

α-amilaza generală în ser

83 – 95

88

α-amilaza pancreatică în ser

92 – 95

85 – 93

Lipaza în ser

86 – 94

96 – 99

Tripsinogenul în ser

92 – 100

75 – 87

Elastaza-1 în ser

92 – 100

84  -96

Fosfolipaza în ser

34 – 57

75 – 80

Tripsinogenul II în urină

88 – 98

93 – 97